Luminița Potârniche1
Calm
calmul este despre pisici și toarceri mângâietoare
blănuri gri trecând nepăsătoare
pe lângă ziduri gri cu alungite umbre de șoareci țipând
noblețea aparține animalului de pradă
indiferent la frică artist suprarealist
decorând toți pereții bibliotecii de fabule
calmul e despre toleranța intolerantului despre spaime
care nu își mai recunosc monstruoșii generatori
și ca urmare tac și se culcă
se fac colac unele tărcate cenușii decolorate de soare
sobe încălzite cu trucurile speciei
sfârâit de alint în seară jucăușă senilă
după uși calm de nevoie atașament de pături în carouri
și blândețe hrănită cu propria ta blândețe
care și ea demult odată a vânat animale mici
Frici inspirationale
cade ghiara unui animal fabulos
lângă mine umbrei i se face frică
nu-mi deschid aș putea avea în mâini
leșul unei fiare carbonizate
poetul care intrase odată cu mine
a plâns a jelit
a inventat niște metafore
și a fugit luându-mă și pe mine
un romancier va trebui să intre aici
și să se sature de imaginație
am în brațe trupul cald al memoriei
îi pieptăn perii de lup
în răspăr mă dau cu singurătatea
pe lângă fiarele cele blânde
de mă vor devora pe mine
le voi rămâne
Inversând
atât de despărțiți și atât de umăr lângă umăr
în aceeași oglindă, uitându-ne unul la celălalt
și imitându-ne gesturile.
de la un anumit punct, ne inversăm.
tu faci bagajele mele pentru penitență,
eu fac bagajele tale pentru eliberare.
ne smulgem unul altuia stările acelea ciudate
ascunse în comune obiecte
și, parcă, uzura devine cea mai înduioșătoare
trăsătură de caracter.
eu bocesc cu capul pe valizele jupuite,
tu plângi boccele și saci și ranițe soldățești,
ce jale stă împachetată în foaia de cort,
în lăzi de campanie și aiurea,
prin funduri de sertare încleștate-n pereți.
dublu fund are rămânerea,
depunerea e o chestiune gravitațională,
o lași să-și facă treaba sau o împiedici,
așa cum și mâna infectată de brutalitate
stă atârnând și nu se decide asupra locului de odihnă,
o noapte la tine, o noapte la mine
și, între timp, o zi care vine fluierând, ca o mierlă pedepsită,
un cântec cu prea mult alb.
Sanatoriul guvizilor
te poți însănătoși amintire bolnavă
într-o zi în care briza nu bate ci vindecă
într-un hotel fantomatic ca un sanatoriu al guvizilor
am stat ce am stat apoi un pescar
ne-a înșirat pe ață și ne-a vândut pe noi nouă
câte parale să facă oare ceea ce nu are preț
precum tropăitul armăsarului de mare
când pe țărm nu-i nimic stabil
stabilopozii au venit mai târziu când sfoara
cu care noi fusesem legați se rupse
și ce era mare marea a luat
hotelul însuși nu mai există nici o vindecare
în sanatoriul de șire de pești
cine să-i fi mâncat pentru că noi
în mințile noastre nu aveam dinți
doar o inimă știrbă care apoi a murit de foame
amintirea asta nici n-a existat
dar mi-a zis să o caut
Oamenii fac troițe ca să aibă unde-și scrie numele
de cum mă îndepărtez de periferie
și mă apropii de centru
scad gunoaiele apar
doi iepuri trei ouă iarbă
ăștia au scos toți trandafirii
între borduri numai ploaie
ajung la troiță
e o zi din acelea de demult
aud sonetele cum bat
ceilalți scot biserica Sfânta Sofia din pământ
și țevile de apă ale mamei din filet
casa stă pe o temelie de apă
o aud pe mama plângând
dar cred că de fapt eu plâng
mama doar ascultă sonetele
care scot o biserică din pământ
trec acum pe lângă troiță
și mă închin mamei în gând
plouă Dumnezeu e iarbă ploaie pământ
e tânăr și nu are habar de troița asta
pe care e o plăcuță de marmură
cu multe nume
nici unul nu este al Lui
în fiecare seară clădirea gării
fuge după un tren ruginit
pe care e scris cu o cretă albă
orient express doar dus
în fiecare dimineață un impiegat
lipește pe priveliștea jupuită
o fotografie a unei gări
care nu a văzut nici un tren
Animale în oglindă
simți uneori că animalul din tine
îți împinge cu labele murdare
oasele feței cumpăna dintre frunte
și pomeții umanizați târziu
mai către coada șirului
de lungi priviri în oglinda
cea pentru oameni
te trezești așa deodată
hlizind ca un nebun
la posterul acesta cu figură animalieră
neidentificată
pe care ți l-a lipit cineva
pe apa oglinzii
tu zici zât
tu zici marș
oglinda te privește liniștită
și nu zice nimic
doar ție îți vine să fugi
mâncând pământul
astăzi nu ai curajul să vezi ce ești
vei încerca mâine
cu o bucățică de carne de înger
ai citit asta într-un manual
de domesticire
1Poetesă, Galaţi.