“SUB ZODIA VISĂRII” SAU DESPRE VISUL CE NU MOARE NICICÂND

Alina Cheșcă¹

Motto: “Iubirea este aripa dăruită

de Dumnezeu sufletului,

pentru ca să urce până la El.”

(Michelangelo Buonarroti)

Primăvară caldă, plină de flori şi cu cerul deschis către poezie, precum o fereastra ce dă nu înspre o grădină, ci înspre un suflet într-o eternă căutare a visului. În aer miroase a iubire şi-a sacră închinăciune, a cuvinte scrise direct pe inimă, a valuri de-amintiri abisale…Adulmec cântece faste de iubire şi văd siluete de îngeri interpretând dansul unui dor rostit doar în ZODIA VISĂRII.

Sebastian Golomoz, tânărul trubadur al poeziei gălăţene (şi nu numai), a venit într-o lună de Mărţişor cu o nouă carte de poeme ce seamănă perfect cu sufletul său: frumoase, sensibile, romantice, pline de emoţii intense, de beatitudine, de tinereţe. Cărările sinelui său sunt presărate cu minunate vise, cu eterne întrebări retorice şi gânduri purtate către Raiul Iubirii, cu lutul zilelor străine uneori, iar ecoul sentimentelor sale este mereu transformat în poveşti.

Toate volumele sale de versuri par capitole ale aceleiaşi cărţi a destinului său, deopotrivă fericit şi trist, făuritor de castele de nisip, dar şi de piatră nemuritoare, destin aflat sub aripa eternă a poeziei şi a căutării iubirii. Tânărul poet este un însetat ce-şi caută oaza, iar în drumurile sale îşi dă întâlnire cu un miraj pe care încearcă să îl contureze în cuvinte suave şi revelatoare. El îşi ţine în braţe visele ca pe cea mai nepreţuită dintre comori şi îşi trăieşte zilele şi nopţile privind către sine, dar şi către cer, în reveria gândurilor transformate în frescă.

Zodia este o metaforă foarte des întâlnită în poemele lui Sebastian Golomoz. Ea ţine loc de destin, predispoziţie, epos al vieţii sale, loc sacru unde se aliniază stelele aducătoare de iubiri inspirante, de revelaţii, de suferinţe trăite acut; este şi timp al primăverii concrete, dar şi timp subiectiv al trăirilor intense, al semnelor poetice, al poveştilor visate şi căutate. Zodia sa de primăvară, zodia eternului visător, este veşnic străbătută de cometa emoţiilor, poetul fiind condamnat la poezie, la dansul după cântecul iubirii, la beţia visării din care rar există trezire. Chiar şi titlurile poemelor spun totul despre modul de a trăi şi simţi al poetului: Amor vincit omnia, Buchetul de emoții, Dragoste la prima vedere, Sunt un punct pe harta visătorilor, În căutarea rimei, Iubita mea, buchet de calități latente, Să nu subestimăm visătorii, Iubesc primăvara, Teiul în care a înflorit iubirea, Sub zodia visării, Cum trăiesc absența ființei iubite, Zodii în dodii, Doar oamenii puternici plâng. Periplul printre aceste titluri pare o frumoasă odisee sentimentală la finalul căreia aşteaptă, atotputernice, Poezia şi Iubirea.

Poemul „Bilet alb cu fundă mov” aduce în prim-plan motivele poeziei lui Sebastian Golomoz: speranţa, visul, beatitudinea, iubirea, tandreţea:

„La mângâierea fină a zâmbetului tău/ Ecoul speranței flirtează cu visurile mele/ Timpul îmi dovedește că trupul are memorie/ Arma pe care o mânui cel mai bine – tandrețea/ Luminează decent șoapte îmbrățișate/ Beatitudinea e licoarea ce mă-mbată/ Când gândurile noastre fac dragoste dimineața, cu/ Ușa sincerității larg deschisă.../ Fără tine nu aș fi știut vreodată să definesc iubirea.” În plus, Sebastian îşi arată iscusinţa poetică printr-un procedeu nu tocmai simplu: litera de început a fiecărui vers formează titlul poemului pe verticală.

În poemul „Amor vincit omnia” poetul se autocaracterizează astfel: „sufletul meu e-o mașină/ pe care o alimentez cu visuri”; aceasta este, de fapt, filosofia de viaţă a visătorului ce nu poate funcţiona altfel. Visul este însăşi esenţa lui, este sângele ce îl ţine în viaţă. Şi, în acelaşi poem, continuă: „și asta am luat-o ca pe primul premiu literar/ primind o pereche de aripi diamantine/ pentru sublimul zbor albastru/ printre versurile-mi cu parfum de iubire/ și cu tinerețea tatuată pe gleznă/ în destinul pe care mi l-am ales/ sufletul e cea mai citită carte/ iar iubirea e scrisă mereu cu majuscule.” Versuri extrem de frumoase şi sugestive, cu metafore înălţătoare ce dovedesc talentul romanticului poet.

Într-un poem al cărui titlu este dat de numele muzei creaţiei lirice, Euterpe, Sebastian Golomoz continuă periplul printre temele şi motivele sale preferate: “Din spatele norilor se deschide/ O ușă către biblioteca de vise/ Mă bucur ca un copil/ Care a primit o grămadă de jucării/ Imaginația mă ia de mână/ Și împreună facem un tur/ Al viitoarelor foste iluzii/ Petalele uscate de trandafir/ Îmi zâmbesc complice/ Știind că de fiecare dată/ Voi miza pe cartea iubirii.” Visul, iluzia, imaginaţia, iubirea sunt toposuri ce caracterizează poezia sa plămădită dintr-un aluat prin excelenţă romantic. Iar concluzia poemului este una revelatoare, asemănătoare, parcă, unei spovedanii.

“Sufletul colecţionarului de vise” trăieşte iubiri necondiţionate, probabil trimise de Dumnezeu drept muze; tânărul mărturiseşte că nu are curajul să trăiască fără zămbet, aducând la lumină motto-ul lui Charlie Chaplin: “o zi fără un zâmbet e o zi pierdută.” Cel ce se autointitulează: sunt un punct pe harta visătorilor îşi trece în revistă viaţa boemă, subordonată visării: “Sunt un punct pe harta visătorilor/ Ce-a dat grijile pe-un parfum boem/ Am cules stele sub ochii nopţilor/ Şi am trăit într-un romantic poem/ Dragostea a avut aripi rebele/ Sunt un punct pe harta visătorilor/ Doar visurile mi-au rămas fidele/ În albastrul vals al mângâierilor.” Poetul devine un adevărat erou romantic, “măturător de praf de stele”, aşa cum spune un vers celebru…

Probabil că cea mai clar exprimată filosofie de viaţă a poetului este concluzia poemului “Insomnii de martie”: “De singurătate n-are rost să sufăr/ Căci poezia-i al meu suflet pereche.” Aşadar, iubirea se identifică cu poezia, căpătând înţelesuri ample şi chiar metafizice. Ideea este oarecum continuată în poemul “Să nu subestimăm visătorii”: „între timp, degetele lucide/ au îmbrățișat stiloul și s-au destăinuit hârtiei.” Iar în “Reverie”, trăirile sunt puternice şi definitive: “dimineață m-a trezit râsul șoptit al foii/ pe care nu am apucat să scriu decât/ un singur cuvânt – IUBIRE/ iar veșnica speranță m-a sărutat pe frunte/ între mine și vis este loc/ doar pentru o bătaie de inimă”. Poemul „Sub zodia visării” afirmă cu tărie semnul sub care s-a născut poetul Sebastian: „îmi port iubirea/ într-un poem cu aromă de trandafiri/ sub zodia visării.” Tânărul poet identifică din nou iubirea cu poezia, abstractizând-o uşor pe prima şi învestind-o cu multă forţă pe cea de-a doua. În fond, poezia este patria lui Sebastian, tărâmul unde sufletul acestuia îşi găseşte rostul într-un illo tempore al visului perfect şi etern.

Vizitând POEZIA lui Sebastian Golomoz, am găsit o Arcadia în care sunt scrise văzutele şi nevăzutele sufletului său, dincolo de feţele de clovn ale lumii acesteia, o Arcadia sărutată de cuvinte înaripate, ce poartă urmele stelelor căzătoare ale nopţilor ce i-au vizitat destinul împlinit în frumuseţe şi iubire.