Impactul Metodei de Evaluare a

Stocurilor asupra Rezultatului Financiar

Gabriela-Ramona COCINDĂU (IVAȘCU)¹

Rezumat: Modul de evaluare a stocurilor poate avea drept impact majorarea sau diminuarea rezultatelor entităţii. Legislaţia românească stabileşte care sunt metodele agreate pentru evaluarea stocurilor, atât la intrare, cât şi la ieșire. Utilizarea uneia sau alteia dintre metode este lăsată la alegerea managementului şi este influenţată de specificul activităţii societăţii. În cele ce urmează, voi prezenta metodele de evaluare a stocurilor prevăzute de reglementările româneşti, precum şi un studiu de caz privind impactul metodei de evaluare la ieșire a stocurilor asupra rezultatului financiar.

Cuvinte-cheie: stocuri; cost mediu ponderat; LIFO; FIFO; mărfuri; preţuri

1 Impactul metodei de evaluare a stocurilor asupra rezultatului financiar

Stocurile reprezintă pentru multe entităţi active cu pondere semnificativă în activitatea desfăşurată. În această categorie intră societăţile care desfăşoară activitate de producţie de bunuri, inclusiv construcţii, precum şi de vânzare de mărfuri.

Stocurile fac parte din categoria activelor circulante deţinute pentru a fi utilizate în vederea realizării obiectului de activitate al entităţii. Acestea se obţin din producţie proprie sau prin achiziţie. Clasificarea lor se face în funcţie de scopul urmărit în realizarea obiectului de activitate.

În cadrul Ordinului ministrului finanţelor publice nr.1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale conso lidate, cu modificările şi completările ulterioare, regăsim următoarele categorii principale de stocuri:

1. materii prime şi materiale:

a) materii prime;

b) materiale consumabile:

• materiale auxiliare;

• combustibili;

• materiale pentru ambalat;

• piese de schimb;

• seminţe şi materiale de plantat;

• furaje;

• alte materiale consumabile;

c) materiale de natura obiectelor de inventar;

2. producţie în curs de execuţie:

1. produse în curs de execuţie;

2. servicii în curs de execuţie;

3. produse:

1. semifabricate;

2. produse finite;

3. produse reziduale;

4. produse agricole;

4. active biologice de natura stocurilor.

Modul de evaluare a stocurilor poate avea drept impact majorarea sau diminuarea rezultatelor entităţii. Legislaţia românească stabileşte clar care sunt metodele agreate pentru evaluarea stocurilor, atât la intrare, cât şi la ieşire. Utilizarea uneia sau alteia dintre metode este lăsată la alegerea managementului şi este influenţată de specificul activităţii societăţii. Decizia managementului entităţii va fi înscrisă în manualul de politici contabile. Odată aleasă metoda, aceasta trebuie păstrată. Legiuitorul permite totuşi schimbări de politici contabile în condiţii bine justificate, dacă sunt cerute de lege sau dacă acestea vor duce la obţinerea unor informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile entităţii.

Legislaţia românească stabileşte care sunt metodele agreate pentru evaluarea stocurilor, atât la intrare, cât şi la ieşire.

La intrare, stocurile sunt evaluate la:

a) costul de achiziţie – pentru bunurile procurate cu titlu oneros;

b) costul de producţie – pentru bunurile produse în entitate;

c) valoarea de aport, stabilită în urma evaluării – pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social;

d) valoarea justă, stabilită de regulă de evaluatori autorizaţi – pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere.

La ieşirea din entitate sau la darea în consum, de regulă, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate.

Aceste valori pot fi calculate prin aplicarea următoarelor metode de determinare a costului la ieşire:

a) metoda costului mediu ponderat (CMP);

b) metoda primul intrat – primul ieşit (FIFO);

c) metoda ultimul intrat – primul ieşit (LIFO);

d) metoda preţului cu amănuntul;

e) metoda costului standard.

a) Metoda costului mediu ponderat

Aceasta determină costul fiecărui ele ment, în funcţie de media ponderată a costurilor ele mentelor similare existente în stoc la începutul perioadei şi elementelor cumpărate sau produse în cursul perioadei. Stocului final i se atribuie costul mediu ponderat calculat.

Costul mediu ponderat poate fi determinat periodic sau cu ocazia recepţiei fie cărei noi livrări la depozit, conform relaţiei:

CMP =

în care:

Siv – stocul la începutul perioadei exprimând valori;

Iv – intrările din cursul perioadei exprimate valoric;

Sic – stocul la începutul perioadei exprimând cantităţi;

I c – intrările din cursul perioadei exprimate cantitativ.

În funcţie de costul mediu ponderat se determină valoarea ieşirilor, fie periodic (la sfârşit de lună),

fie după recepţia fiecărui lot, conform relaţiei:

Ve = Qe x CMP

în care:

Ve – valoarea ieşirilor;

Qe – cantitatea ieşită.

Metoda este agreată de multe entităţi deoarece presupune uşurinţă în aplicare. Este utilizată în cazul stocurilor cumpărate la preţuri diferite, iar în contabilitate stocurile nu sunt individualizate în funcţie de costul de achiziţie sau de producţie al fiecărui lot. Metoda costului mediu ponderat este un compromis între FIFO şi LIFO.

Soldul final se evaluează luând în calcul numărul de unităţi rămase în inventar şi multiplicate cu preţul mediu pe unitate. Prin utilizarea acestei metode se obţine un profit situat între profitul realizat prin aplicarea metodei FIFO şi cel realizat prin aplicarea metodei LIFO.

Metoda este agreată şi recomandată de IAS 2 Sto curi şi de reglementările româneşti. Pe lângă avantaje, aceasta are şi dezavantaje minore: costul de ieşire va fi diferit de costul din facturile furnizorilor, costurile nu au aceeaşi relevanţă.

b) Metoda primul intrat-primul ieșit

Fiecare metodă de evaluare utilizată va conduce la informaţii diferite, fiind agreată sau nu de managementul financiar al entităţii prin politicile contabile aprobate, în funcţie de scopul urmărit şi de specificul entităţii.

Metoda FIFO se bazează pe faptul că primele bunuri cumpărate sunt cele dintâi eliberate în producţie (producător) sau vândute (comerciant). Este o formulă agreată şi utilizată de multe societăţi, ea putând fi aplicată oricărei entităţi care lucrează cu consumabile.

Utilizarea acestei metode în condiţiile creşterii preţurilor are ca efecte:

• evaluarea ieşirilor la costurile cele mai scăzute;

• evaluarea stocurilor finale la preţurile cele mai mari;

• majorarea profitului din exploatare şi a impozitului aferent.

În condiţiile scăderii preţurilor, folosirea metodei are ca efecte:

• evaluarea ieşirilor la costurile cele mai mari;

• evaluarea stocurilor la preţurile cele mai mici;

• reducerea profitului, a impozitului pe profit şi afectarea trezoreriei.

Este o metodă recomandată de IAS 2 şi agreată de reglementările româneşti. Este uşor de calculat, iar stocul final este evaluat la cele mai recente preţuri. Metoda are dezavantajul că în perioadele cu fluctuaţii semnificative de preţ poate afecta rezultatul financiar, prin faptul că ieşirile sunt evaluate la costul istoric, în timp ce veniturile sunt evaluate la costurile curente. În România, metoda este puţin aplicată.

c) Metoda ultimul intrat-primul ieșit

Această metodă este considerată o alternativă de calcul al costului la ieşirea stocurilor mai puţin agreată în contextul aplicării Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS 2).

Metoda ultimul intrat – primul ieşit presupune evaluarea stocurilor ieşite în cursul perioadei la costul de achiziţie sau de producţie al ultimului lot intrat. La epuizarea fiecărui lot se va lua în considerare costul următorului lot, în ordinea cronologică inversă. Astfel, stocurile ieşite din gestiune sunt considerate ca aparţinând ultimului lot intrat şi evaluate la costul acestuia. Este metoda preferată de entităţi în perioadele de majorare a preţurilor (inflaţie), deoarece conduce la creşterea valorii consumurilor/ieşirilor şi la micşorarea valorii stocurilor finale, asigurând o protecţie în condiţii de inflaţie.

Este considerată de unii autori cea mai corectă determinare a rezultatului, deoarece costurile curente sunt corelate cu preţurile curente de vânzare, indiferent care dintre cantităţile intrate sunt vândute sau consumate.

Aceste considerente îi creează metodei LIFO o serie de avantaje:

• sunt folosite costurile actuale la data la care elementele de stoc sunt eliberate în producţie sau vândute;

• este uşor de calculat;

• sunt utilizate preţurile actuale menţionate pe facturile de achiziţie;

• în perioadele inflaţioniste, metoda tinde să stabilească o valoare mai mică a venitului în comparaţie cu celelalte metode de evaluare, reducându­se riscul impozitării creşterii venitului ca ur mare a inflaţiei.

Dezavantajele metodei LIFO nu sunt de natură a determina întreprinderile să nu opteze pentru aplicarea acesteia, în principal în pe ri oadele carac te rizate prin hiperinflaţie. Aceste dez avantaje sunt cauzate mai ales de faptul că:

• valoarea stocurilor declarată în situaţiile financiare poate fi subevaluată, deoarece reflectă valoarea unor stocuri evaluate la preţuri vechi, care este nereală comparativ cu valoarea lor la preţuri curente;

• este permisă de IAS 2 ca tratament alternativ, şi nu ca tratament de bază;

• nu urmăreşte distribuţia normală a elementelor fizice de stoc;

• în perioadele cu deflaţie, metoda tinde să stabilească o valoare mai mare a venitului în comparaţie cu celelalte metode de evaluare;

• reflectarea stocurilor în situaţiile financiare la valori subevaluate denaturează informaţiile redate de anumiţi indicatori bilanţieri (lichiditatea, solvabilitatea, fondul de rulment etc.).

Cu toate inconvenientele prezentate, într­o perioadă caracterizată prin creşterea preţurilor, metoda realizează o mai bună corespondenţă între veniturile şi cheltuielile curente, cu atât mai mult când atât costurile, cât şi veniturile din valorificare sunt valori curente.

d) Metoda preţului cu amănuntul

Aceasta este utilizată în comerţul cu amănuntul, pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase şi cu mişcare rapidă, care au marje similare şi pentru care nu este practic să se folosească altă metodă.

În această situaţie, costul bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din preţul de vânzare al stocurilor.

e) Metoda costului standard

Metoda este utilizată în principal de către entităţile cu activităţi de producţie. Aceasta ia în considerare nivelurile normale ale consumurilor de materiale şi consumabile, manoperei, eficienţei şi capacităţii de producţie, care trebuie ajustate periodic.

Prezentăm în cele ce urmează un studiu de caz privind impactul metodei de evaluare la ieşire a stocurilor asupra rezultatului financiar.

Studiu de caz

Societatea MED COM S.R.L., având ca obiect de activitate comerţul cu ridicata (definit ca activitatea desfășurată de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari în scopul revânzării acestora în cantităţi mai mici altor comercianţi sau utilizatori profesionali şi colectivi), înregistrează următoarele intrări:

Situaţia rezultatului financiar în urma acestor operaţiuni este următoarea:

b) Metoda primul intrat – primul ieșit

1. Vânzarea din data de 26.05.2016 – 30.000 buc. la un preţ de vânzare de 2,5 lei/buc.

Venituri încasate = 30.000 buc. x 2,5 lei/buc. = 75.000 lei

Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute se face începând cu valoarea de intrare aferentă primului lot intrat. Costuri aferente vânzării:

2. Vânzarea din data de 24.06.2016 – 20.000 buc. la un preţ de vânzare de 3 lei/buc.

Venituri încasate = 20.000 buc. x 3 lei/buc. = 60.000 lei

Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute se face începând cu valoarea de intrare aferentă primului lot intrat. Costuri aferente vânzării:

3. Vânzarea din data de 30.06.2016 – 15.000 buc. la un preţ de vânzare de 3 lei/buc.

Venituri încasate = 15.000 buc. x 3 lei/buc. = 45.000 lei

Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute se face începând cu valoarea de intrare aferentă primului lot intrat. Costuri aferente vânzării:

După aceste operaţiuni, situaţia stocului se prezintă astfel:

Situaţia rezultatului financiar în urma acestor operaţiuni este următoarea:

c) Metoda ultimul intrat – primul ieșit

1. Vânzarea din data de 26.05.2016 – 30.000 buc. la un preţ de vânzare de 2,5 lei/buc.

Venituri încasate = 30.000 buc. x 2,5 lei/buc. = 75.000 lei

Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute se face începând cu valoarea de intrare aferentă ultimului lot intrat.Costuri aferente vânzării:

2. Vânzarea din data de 24.06.2016 – 20.000 buc. la un preţ de vânzare de 3 lei/buc.

Venituri încasate = 20.000 buc. x 3 lei/buc. = 60.000 lei

Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute se face începând cu valoarea de intrare aferentă ultimului lot intrat. Costuri aferente vânzării:

3. Vânzarea din data de 30.06.2016 – 15.000 buc. la un preţ de vânzare de 3 lei/buc.

Venituri încasate = 15.000 buc. x 3 lei/buc. = 45.000 lei

Scăderea din gestiune a mărfurilor vândute se face începând cu valoarea de intrare aferentă ultimului lot intrat. Costuri aferente vânzării:

Situaţia rezultatului financiar în urma acestor operaţiuni este următoarea:

Concluzii

În funcţie de scopul urmărit, managementul poate alege oricare dintre metodele de mai sus. Din punctul de vedere al profitului, situaţia se prezintă astfel:

În cazul în care managementul urmărește obţinerea unui rezultat mai mare, se poate opta pentru metoda FIFO. Metoda LIFO asigură cel mai mic rezultat, costul aferent livrărilor fiind cel mai apropiat de preţul de vânzare. Rezultatul obţinut prin metoda costului mediu ponderat se regăsește între cele două rezultate.

Valoarea mai mare a stocului o regăsim la metoda FIFO. Aceasta este agreată şi datorită faptului că costul stocului este mai apropiat de costurile perioadei. Metoda FIFO conduce la un rezultat financiar mai mare şi implicit la un impozit pe profit mai mare. În cazul în care într-o perioadă preţurile înregistrează reduceri semnificative, situaţia financiară se inversează. Profitul este în scădere şi totodată şi impozitul pe profit aferent.

În condiţiile aplicării metodei LIFO, situaţia este inversă. Dacă preţurile sunt în creştere, profitul şi impozitul pe profit aferent vor înregistra redu ceri. Dacă preţurile sunt în scădere, profitul şi impozitul pe profit aferent vor înregistra creșteri. Deși nu este o metodă agreată, putând fi utilizată doar ca metodă alternativă, aplicarea ei este benefică pentru entităţi. LIFO tinde să stabilească o valoare mai mică a ve nitului în comparaţie cu celelalte metode de evaluare, reducându-se riscul impozitării creşterii venitului ca urmare a inflaţiei.

În schimb, metoda costului mediu ponderat, cea mai utilizată metodă în România, conduce la obţinerea unui profit situat între profitul realizat prin aplicarea metodei FIFO şi cel realizat prin aplicarea metodei LIFO. Metoda este agreată şi recomandată de IAS 2 şi de reglementările româneşti.

3 Bibliografie

Horngren, Charles T., Datar, Srikant M. & Foster, George (2006). Contabilitatea costurilor. O abordare managerială. Chișinău: Editura Arc.

Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale și situaţiile financiare anuale consolidate, publicat în Monitorul Oficial nr. 963/30.12.2014, cu modificările și completările ulterioare.