Versuri dezmorțite

Abstract

Am stat mult pe gânduri dacă să le dau sau nu în vileag cititorilor câteva dintre păcatele
mele de tinerețe. Firește, este vorba de „păcate lirice” și mărturisesc că, de ceva timp, nu mai
păcătuiesc în felul acesta. Să tot fie vreo opt ani de când am greșit ultima dată, când am scris
o Argheziană, care suna cam așa: „Suflete cu dor de ducă, / Îţi duci traiul într-o nucă / Şi ai
stat o vreme bună / Cuibărit într-o alună. // Încercaşi din coaja tare / Să îţi faci ascunzătoare, /
Dar copilul pus pe joacă / Mult prea lesne te dezghioacă. // Poate, totuşi, o să-ţi placă...”