Eu sunt Margot

Abstract

Lăsam în urmă un trecut și o cameră goală. Corpul și suflul îmi tremurau ușor, dar mâna
mea era strânsă pe mânerul valizei, pe tot ce se putea întâmpla. Scara blocului era îmbibată de
un aer ușor greoi, încețoșat de fumul de tutun al vecinilor de mai sus. Iar prin geamurile largi,
ușor pătate de stropii de ploaie din noaptea trecută, se întrezărea un oraș pustiu, pe străzile
cărora, totuși, umblau sute de oameni în grabă. De cum aș fi coborât ultima treaptă, pășind
afară cu sfială și încordare, aș fi devenit și eu un mic punct pe harta nesfârșită a străzilor
întortocheate, umblând în neștire. Poate apăsată de timp pentru a-mi găsi taxiul trimis special
pentru mine, am lăsat în urmă acel mic loc unde foșnetul a doi iubiți se lovea de pereții goi. În
seara ce tocmai se încheiase mi-au trecut mii de scenarii infime prin gând.